Diamantul neşlefuit al Olandei: Rotterdam

Când ne gândim la ţara lalelelor şi a morilor de vânt mintea ne zboară inevitabil la coloratul Amsterdam sau regalul Haga. Două oraşe foarte cunoscute, vizitate anual de milioane de turişti şi care au multe de oferit. Însă, pentru mine, locul întâi de departe între oraşele Tărilor de Jos este ocupat de Rotterdam. Ceea ce mă face să afirm cu tărie acest lucru este capacitatea acestui oraş de a renaşte din propria cenuşă. Pentru cine nu ştie, acest oraş, simbol al Olandei a fost efectiv distrus de către bombardamentele naziste din 1940, foarte puţine construcţii rezistând până în prezent.

După război toate eforturile s-au concentrat spre reconstrucţia acestui oraş, care astăzi, la mai puţin de un secol se prezintă ca un centru modern, futurist, cosmopolit, ce integrează perfect oameni din peste 175 de naţionalităţi diferite.  Clădiri din sticlă, multe sub nivelul mării se găsesc la tot pasul, infrastructura tinde spre alte dimensiuni, iar preocuparea pentru mediu este primordială.

Sunt multe de spus în ceea ce priveşte atracţiile turistice din Rotterdam. De la varietatea de muzee, la cel mai mare şi aglomerat port din Europa, acest oraş prezintă atractivitate în orice anotimp. Este foarte greu să stabilesc o ordine a atracţiilor din punctul meu de vedere, de simplu turist, dar voi încerca să fac acest lucru.

1.Markthal Rotterdam

1.jpg

Legile din Olanda prevăd ca noile pieţe construite să fie acoperite. De aici şi până la o construcţie impresionantă din sticlă, cu varietăţi culinare din toate colţurile lumii şi spaţii rezidenţiale de locuit nu a mai fost decât un pas. Astăzi se prezintă drept cea mai luxuoasă piaţă din Europa, cu un interior fascinant, acoperit de un desen mural numit Cornucopia. În topul meu Markthal Rotterdam ocupă locul 1.

11

2.Erasmus Bridge

2

Fiind un oraş construit pe ape, Rotterdam este brăzdat de nenumărate poduri. Cel mai impresionant dintre acestea este Erasmus, supranumit şi Lebăda, o construcţie absolut magnifică, ce poartă numele celebrului umanist, originar de aici. În topul meu Erasmus Bridge ocupă locul 2.

21

3.Witte Huis

3

În zonă vechiului port se înalţă plin de măreţie Witte Huis, primul zgârie nori al Europei, clădire în stilul Art Nouveau construită în anul 1898. Devastatoarele bombardamente au ocolit această perlă arhitecturală, astfel că după război Witte Huis a fost un punct de reper pentru noul oraş. În topul meu Witte Huis ocupă locul 3.

31

4.Port of Rotterdam

41

O mare parte a istoriei acestui oraş a fost scrisă în jurul portului, loc de atracţie atât pentru comercianţi, cât şi pentru turişti. Pe lângă clădirile futuriste cu foarte multe etaje se evidenţiază Hotelul New York, simbol al legăturii dintre Rotterdam şi New York. De aici, multe secole la rând, fie au plecat navele spre tărâmul făgăduinţei, fie au sosit străni din diferite colţuri ale lumii. În topul meu Port of Rotterdam ocupă locul 4.

4.jpg

5.Delfshaven

5.jpg

Departe de aglomeraţia urbană şi concentraţia de modernism se înfăţişează Delfshaven sau oraşul de altă dată: canale, alei înguste, case specifice şi un mic port pescăresc. Este unul dintre principalele cartiere ale Rotterdamului şi are o istorie interesantă. Nu a fost afectat de bombardamente şi păstrează foarte multe clădiri originale, cu un specific aparte. În topul meu Delfshaven ocupă locul 5.

51.jpg

Despre Rotterdam ar mai fi multe de spus şi topul ar putea fi extins cu foarte multe obiective. Este un oraş unic, dinamic, plin de viaţa, ce rămâne mereu să fie descoperit şi redescoperit. Un oraş ce merită vizitat cu tot entuziasmul!

Prin lume călător, Andrei RADU

Advertisements

Primul impact cu ţara lalelelor: Maastricht

Într-o dimineaţă ploioasă de iunie am făcut cunoştinţă cu Maastricht, primul oraş din incursiunea mea în Olanda. Despre Maastricht nu ştiam mai nimic, în afară de faptul că Andre Rieu ar fi originar de aici şi de semnarea unui tratat, cel de înfiinţare a Uniunii Europene.

20160604_140251

Având la dispoziţie o zi am pornit din aeroport şi apoi din gară către necunoscut. Fără hartă, fără ghid, doar cu un telefon pe post de cameră foto şi pe alocuri de device pentru conectarea la Internet.

20160604_131442

După o plimbare de aproximativ 10 ore, cu mici opriri si peste 15 km parcurşi am descoperit un oraş superb, liniştit, cu un aer uşor medieval, în care m-aş întoarce de fiecare dată. De vizitat ar fi multe, de la muzee, teatre, biserici, pieţe, târguri până la plimbări cu vaporul, baruri, cafenele, restaurante. Totul este la superlativ şi într-o aşa atmosferă timpul zboară foarte repede.

20160604_142547.jpg

E bine de ştiut că în 2018 Maastricht va fi Capitala Culturală a Europei. Cu siguranţă numeroase evenimente vor dinamiza oraşul în această perioadă. Pentru o privire de ansamblu, pozele sper să fie edificatoare.

20160604_141919.jpg

20160604_125809.jpg

20160604_140426.jpg

Prin lume călător, Andrei RADU

 

Incursiune în ţara lalelelor şi a morilor de vânt

Olanda, ţara lalelelor şi a morilor de vânt reprezintă o destinaţie atractivă în orice anotimp. De la clasicele mori de vânt şi magnificele câmpuri cu flori până la centrele istorice ale oraşelor, împânzite de muzee şi atracţii turistice, Olanda este o destinaţie care oferă extrem de multe celor care vin până aici.

Incursiunea mea în Olanda cuprinde vizitarea a numeroase obiective şi atracţii turistice din Maastricht, Rotterdam, Amsterdam, Haga, Delft, Gouda, Schiedam, Eindhoven, Breda.

Imaginile de mai jos vorbesc de la sine.